Cum să licitezi?
Pentru a face performanță este esențial să vă orientați în primul rând pe calitate, nu numai pe cantitate. O fermă poate fi considerată performantă atunci când devine sustenabilă și rentabilă. Pentru a atinge performanța fermierul trebuie să investească într-o genetică corectă și în același timp să își stabilească direcția de creștere pe care o va urma.
Licitațiile sunt locurile perfecte de unde se pot achiziționa animale cu un bagaj genetic superior, acestea fiind selectate din cele mai bune ferme de pe teritoriul unei țări. În țările în care rasa Angus deja performează de decenii, astfel de evenimente sunt foarte des întâlnite și au un rol important în dezvoltarea performanțelor rasei.
Având în vedere că se apropie cu pași repezi prima licitație de bovine Angus din România, organizată de Asociația Aberdeen Angus Romania, în premieră la Agraria 2017, vă prezentăm în câteva rînduri care sunt pașii pe care orice persoană care își dorește să achiziționeze bovine în cadrul unei licitații ar trebui să îi urmeze:
Pasul I – Stabiliți-vă obiectivele: Înainte de a veni la licitație, faceți o analiză în ferma dumneavostră, depistați care sunt lipsurile pe care aceasta le are, stabiliți ce animale ați dori să achiziționați și în funcție de acestea stabiliți bugetul pe care îl veți aloca pentru achiziția de bovine. În cadrul unei licitații se pot achiziționa tauri, juninci gestante și vițele care pot aduce un aport de performanță fermei sau pot înlocui reforma din ferma dumneavoastră.
Pasul II – Analizați animalele înaintea licitației: Dacă vă este greu să recunoașteți animalele în funcție de caracterele pe care acestea le prezintă și de performanțele obținute, apelați la consultanța unor persoane experimentate care vă pot sfătui și ajuta să luați decizia corectă. Faceeți un tur al expoziției înainte de începerea licitației și luați-vă notițe referitoare la animalele care vă plac și vreți să le licitați: numărul de licitație alocat bovinei, ferma de proveniență, crotaliul animalului, originea sa, performanțele sale.
Pasul III – Verificați ofertele: În ziua licitației analizați prețurile de plecare pentru fiecare animal și rămâneți consecvent la bugetul deja alocat. Totuși trebuie să vă stabiliți și suma pe care sunteți dispuși să o dați în plus pentru un animal valoros care vă place și care poate aduce performanță fermei dumneavoastră.
Pasul IV – Luați deciziile: În funcție de ofertele prezente, decideți care sunt animalele cele mai apropiate de obiectivele și dorințele dumneavoastră și pentru care veți licita. Este bine să vă cunoașteți concurența – pentru a vedea cât de licitat va fi un animal, intrați în discuții cu alte persoane care se arată interesate de animalul respectiv și aflați ce sume sunt dispuse să dea.
Pasul V – Momentul licitației: Înainte de începerea licitației solicitați de la organizatori o pancardă cu un număr de licitare, interesați-vă care aste pasul de licitație, alegeți-vă un loc cu vizibilitate bună în tribunele ringului și fiți atenți când sunt strigate animelele notate de dumneavoastă. Atât la tauri, cât și la juninci și la vițele va fi un preț de pornire iar la fiecare ridicare de pancardă va crește prețul cu o suma anunțată înainte de organizatori. Cel care licitează suma cea mai mare ne mai având concurenți va fi declarat de către moderator ca fiind noul proprietar al animalului.
Pasul VI – Întocmirea documentelor: După finalizarea licitației, dacă ați achiziționat un animal, adresați-vă organizatorilor și fostului proprietar al animalului. Asigurați-vă de întocmirea tuturor documentelor necesare transferului în ferma dumneavoastră. Încărcați animalele și transportați-le acasă în condiții optime.