Asociația Aberdeen Angus Romania prezentă la protestul pentru plata subvențiilor

 

Am fost alături de fermierii care au tras un ultim semnal de alarmă în fața autorităților statului din domeniul agriculturii și zootehniei prin manifestul lor din fața Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Crescătorii de bovine și-au exprimat nemulțumirile referitoare la neplata subvențiilor care li se cuvin.

 

După câteva ore de discuții cu Ministrul Secretar de Stat și cu Ministrul Agriculturii și mai ales după aproape o săptămână de grevă, acțiunea fermierilor a avut efect asupra MADR și APIA care le promite că până la jumătatea lunii, mai exact 15 august, într-un procent de peste 90% vor încasa banii de care au foarte mare nevoie. În acest fel crescătorii de bovine mai au o fărâmă de speranță că lucrurile se vor rezolva în cele din urmă.

 

Alături de fermieri, trăim și noi cu speranța că de această dată angajamentele făcute vor avea o finalitate în beneficiul fermierilor și așteptăm cu nerăbdare data de 16 august, zi în care fermierii să răsufle ușurați în momentul în care își vor verifica conturile.

 

 

2 3 1